0744.913.584 / 021.460.68.37 office@bdmedical.ro

Albirea dintilor este una dintre cele mai cautate proceduri atunci cand vine vorba despre cosmetica dentara datorita eficientei si a usurintei cu care aceasta realizeaza. Exista mai multe moduri prin care se poate efectua, dar rezultatul nu difera foarte mult.

Albire dentara la cabinet:

De obicei, tratamentul dureaza 3 sedinte, dupa care se poate observa ca dintii devin cu pana la 8 nuante mai albi. Acest efect dureaza in medie 2-3 ani, iar procedura se poate relua dupa aceasta perioada.

Inainte de a incepe, medicul va izola gingiile dumneavoastra pentru a le proteja. Acest lucru se face cu ajutorul unui gel sau a unui baraj de cauciuc. In urmatoarea faza se va aplica pe suprafata externa dintilor o substanta numita peroxid dupa care se va proiecta o lumina speciala (laser sau leduri) timp de 30 – 60 minute.

Albire dentara acasa:

Albirea dintilor acasa este o practica destul de des intalnita si se realizeaza foarte simplu. La prima vizita, medicul stomatolog se va asigura ca nu exista placa bacteriana sau tartru, dupa care va realiza o amprenta a danturii dumneavoastra. In urma acestei amprente, se va crea o gutiera avand forma exacta a gurii. In cea de-a doua vizita, dentistul va va instrui cu privire la aplicarea gelului pentru albit in gutiera si la fixarea acesteia pe dinti.

Referitor la timpul de purtare a gutierei, acesta poate varia in functie de severitatea petelor si de concentratia de gel folosit. Acest proces poate dura de la cateva minute pana la cateva ore. In general, aceasta procedura se foloseste de doua ori pe zi, timp de doua saptamani. Daca alegeti aceasta procedura, veti avea gutiera inclusa in pret.

Albire dinte devitlalizat:

Un dinte devitalizat (al carui nerv a fost scos) isi pierde cu timpul din culoarea alba stralucitoare pe care ne-o dorim cu totii. Tocmai de aceea exista o procedura prin care dintele este ”readus la viata”.

Cea mai indicata masura in momentul in care suntem nevoiti sa scoatem nervul unui dinte, este aceea de a incepe imediat albirea acestuia.

Dupa finalizarea obturatiei, in interiorul dintelui se va aplica un material de albire. Acesta se va inchide cu un ciment etans si se va schimba la 3 zile. Aceasta procedura trebuie repetata odata la 2 ani, in functie de rapiditatea cu care dintele incepe din nou sa isi piarda din culoare.

Skyce sau bijuterii dentare

Skyce este termenul folosit pentru procedura de a insera o bijuterie (de obcei un cristal) pe suprafata dentara. Aceasta varianta poate fi folosita in scop pur estetic sau pentru a acoperi un mic defect al dintelui.

Cum functioneaza? Dintele dumneavoastra va fi uns cu un gel special bazat pe fluor dupa care va fi aplicata bijuteria. Acest gel nu are doar un rol de lipici ci poate ajuta la intarirea enamelului dintelui. Durata medie de viata a unui Skyce este de 1 an, iar in aceasta perioada nu este nevoie sa tratati in mod special dantura, ci puteti sa folositi in continuare aceeasi pasta de dinti si o periuta obisnuita.